Franţa va muta ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris pe un stadion doar dacă va exista un risc major de securitate, deoarece acest lucru ar însemna renunţarea la parada pe Sena şi limitarea ceremoniei la discursuri, a anunţat ministrul francez al Sporturilor, Amelie Oudea-Castera, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oudea-Castera a declarat miercuri pentru postul de radio Franceinfo că nu există "nicio ameninţare teroristă specifică" cu privire la ceremonia din 26 iulie şi că organizarea evenimentului pe Sena rămâne "scenariul central", dar Franţa a pregătit planuri alternative dacă situaţia de securitate o va impune.

Conflictele din Orientul Mijlociu şi Ucraina, precum şi ameninţarea unor atacuri teroriste au determinat guvernul francez să ridice alerta de securitate la cel mai înalt nivel din acest an.

"Dacă ar exista (probabilitatea) unui dezastru absolut, ne putem imagina o ceremonie strict limitată la protocol", a declarat Oudea-Castera

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat luni că este încrezător că ceremonia planificată pentru JO, cu o mulţime de oameni în jurul Senei, unde aproximativ 160 de ambarcaţiuni vor pleca pentru o călătorie de 6 km, va fi un mare succes.

Dar, a spus el, planul B ar fi să se limiteze ceremonia în piaţa Trocadero, în faţa Turnului Eiffel, în centrul Parisului - ceea ce Oudea-Castera a declarat miercuri că ar păstra "dimensiunea artistică". Planul C ar fi să mute evenimentul pe Stade de France.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.