Un hotel cu 300 de camere va fi rezervat sportivilor şi membrilor delegaţiilor testaţi pozitiv cu coronavirus, dar care nu prezintă niciun simptom sau prezintă simptome minore, în timpul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Tokyo, a scris, duminică, agenţia de presă japoneză Kyodo, citată de agenţia Belga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sportivii sau membrii delegaţiilor care dau rezultate pozitive vor fi izolaţi şi trataţi la hotel 24 de ore din 24. În principiu, aceast tratament este pentru o perioadă de carantină de zece zile.

Comitetul de organizare intenţionează să rezerve un complex hotelier situat la câţiva kilometri de Satul Olimpic din cartierul Harumi din Tokyo. În plus, până la 30 de vehicule speciale trebuie să fie pregătite pentru transportul sportivilor infectaţi.

Conform protocolului stabilit de organizatori în februarie, sportivii ar trebui să fie testaţi cel puţin o dată la patru zile, însă, potrivit agenţiei japoneze, această frecvenţă de testare ar urma să fie mărită. O a doua versiune a acestor protocoale este prevăzută să fie adoptată în aprilie.

Creşterea numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirsu din capitala japoneză şi din prefecturile sale a determinat guvernul japonez să întărească măsurile de limitare a răspândirii epidemiei. De luni, de exemplu, barurile şi restaurantele trebuie să fie închise la ora 20.00, iar evenimentele mari ar urma să fie limitate la 5.000 de persoane.

În urmă cu trei săptămâni, guvernul a ridicat starea de urgenţă impusă în capitală şi în trei prefecturi învecinate de la începutul lunii ianuarie, dar autorităţile au fost nevoite să-şi reconsidere poziţia.

Jocurile Olimpice, amânate pentru un an din cauza pandemiei de coronavirus, urmează să aibă loc în perioada 23 iulie - 8 august, în capitala Japoniei. Jocurile paralimpice sunt programate în perioada 24 august - 5 septembrie. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.