Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, miercuri, că arbitrajului video este o treabă bună, prin care ar scădea procentul de eroare umană, astfel că echipa sa nu ar mai fi acuzată că influenţează arbitrii. Mureşan a precizat că gruparea CFR Cluj ar fi dispusă să suporte o sumă pentru implementarea sistemului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"S-ar corecta anumite greşeli, care sunt destul de multe. După ce am văzut în Italia, cred că e o treabă bună. Ar scădea procentul de eroare umană. Noi am fi de  acord să ni se reţină şi o parte din drepturile TV, ca să nu mai fim acuzaţi pe nedrept, pentru că noi nu influenţăm arbitrii. Suntem acuzaţi pe nedrept şi asta mă deranjează foarte mult. Nu greşim noi şi suntem acuzaţi noi. Dar cred că se va găsi finanţare. Noi am fi dispuşi să suportăm o sumă", a afirmat Mureşan la Digi Sport.

Arbitrajul video (VAR) va fi implementat şi în Liga I, începând din sezonul viitor, a anunţat preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, după Adunarea Generală a ligii. Preşedintele ligii speră că în cazul obţinerii finanţării necesare, sistemul VAR să fie introdus chiar din play-off.

"Cu 13 voturi pentru şi o abţinere, s-a hotărât ca arbitrajul video să fie implementat în Liga 1, din sezonul 2018-2019. Însă, dacă vom găsi finanţarea necesară, atunci ne dorim ca acest arbitraj video să-l încercăm chiar din play-off-ul acestui sezon. Vom alege un singur meci, din martie, pentru a vedea cum funcţionează. Am ieşit la 600.000 de euro -700.000 de euro, dar costurile pot să ajungă şi până la 1,5 milioane de euro pe două sezoane”, a a declarat Gino Iorgulescu, preşedintele LPF.

În acest sezon, arbitrajul video este folosit în Bundesliga şi în Serie A, iar din sezonul viitor va fi folosit şi în LaLiga.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.