Ioana Bran, propusă ministru al Tineretului şi Sportului, a scris, sâmbătă, pe Facebook, că a văzut un "popor unit în jurul unui simbol naţional", ea subliind că acest lucru o determină să acorde atenţie deosebită "ambasadorilor" României, care sunt sportivii de performanţă".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am văzut astăzi un popor unit în jurul unui simbol naţional. Acest lucru mă determină să acord o atenţie deosebită "ambasadorilor" ROMÂNIEI, care sunt sportivii de performanţă.  Îţi mulţumesc Simona Halep pentru efortul, dăruirea şi sacrificiul tău care i-a unit astăzi pe români!  Astăzi, Simona, NU ai fost înfrântă! Astăzi, Simona, nu ai pierdut!  Astăzi a câştigat ROMÂNIA! Felicitări, Simona! România se mândreşte cu tine", a scris Bran pe Facebook.

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (2), 3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, în finala Australian Open. Românca a pierdut a treia finală de grand slam jucată în carieră şi va coborî, începând de luni, pe poziţia a doua a clasamenului WTA, după 16 săptămâni, adversara ei de sâmbătă urmând a fi noul lider WTA.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.