Preşedintele clubului Gaz Metan Mediaş, Ioan Mărginean, a declarat, sâmbătă, că speră ca Iulian Cristea, despre care Gigi Becali a spus că îl va lua la FCSB, să rămână la gruparea medieşeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Noi nu am vrea să îi dăm drumul pentru că este un jucător de bază, crescut aici. Eu nu am de ce să mă înţeleg cu cei de la FCSB. Mizăm foarte mult şi pe personalitatea lui şi pe sufletul lui. În clipele grele când a fost accidentat noi suntem cei care l-au ajutat. Sperăm ca şi el să fie cu sufletul aproape de noi, să ne realizăm obiectivul, să joace cel puţin până la vară la noi. Sper să mă înţeleg cu Cristea să îşi prelungească contractul. Suntem în termen, am avut unele discuţii, sper să batem palma şi Cristea să continue la noi pentru că avem mare nevoie de el. Noi avem obiectiv, e jucător de bază, nu ne putem lipsi de un jucător de bază", a spus Ioan Mărginean la Digi Sport.

Joi, Gigi Becali a declarat că Iulian Cristea va fi achiziţionat de FCSB fie în această iarnă, fie vara următoare.

Iulian Cristea, în vârstă de 24 de ani, a evoluat aproape întreaga carieră de până acum la Gaz Metan Mediaş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.