Prefectura a anunţat că douăzeci de persoane au fost reţinute, miercuri seară, la Marsilia, în timpul unor incidente între suporteri, înaintea manşei a doua a semifinalei Conference League dintre OM şi Feyenoord Rotterdam, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Până la căderea nopţii de miercuri, fanii formaţiei olandeze s-au adunat în număr mare pe terasele din apropierea Portului Vechi, sub supravegherea poliţiei franceze şi olandeze.

Potrivit prefecturii de poliţie din Bouches-du-Rhone, mai întâi au fost aruncate obiecte în direcţia fanilor olandezi, apoi au sosit suporterii din Marsilia şi grupuri din ambele tabere au început să se provoace reciproc.

"Nu au existat tulburări majore", a precizat, joi dimineaţă, prefectura. Totuşi, 20 de persoane au fost reţinute, majoritatea suporteri ai echipei Olympique Marseille. Prefectura intenţionează, de asemenea, să "intensifice" măsurile de securitate în ziua meciului.

În total, aproximativ o mie de membri ai forţelor de poliţie vor fi prezenţi în oraş, între zona dedicată suporterilor olandezi, centrul oraşului şi stadion.

Aproximativ 3.200 de fani olandezi sunt aşteptaţi pe Stade Velodrome, joi seară, iar alţi 1.000-1.500 se vor afla în oraş fără bilete. Meciul a fost clasificat de către autorităţi ca fiind de "nivel 5" în ceea ce priveşte securitatea, nivelul maxim.

Partida va începe la ora 22.00 şi contează pentru manşa a doua a semifinalelor Conference League. În tur, Feyenoord s-a impus cu 3-2.

În cealaltă semifinală, se joacă partida AS Roma - Leicester City (1-1, în tur).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.