Ilie Drăgan, candidat la alegerile FRF, care nu a primit niciun vot miercuri, a oferit o declaraţie ciudată, afirmând că le mulţumeşte membrilor afiliaţi că au admirat ceea ce a spus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Noi, în fotbal, vom întâmpina tot timpul greutăţi, tot timpul vor fi situaţii dificile, important este ca împreună să găsim soluţii. Felicitări domnului Răzvan Burleanu, le mulţumesc lui Marcel Puşcaş şi Ionuţ Lupescu, tuturor celor trei, că mi-au oferit această onoare, să fiu alături de dumneavoastră ca şi candidat. Mulţumesc membrilor afiliaţi că au admirat ceea ce am spus eu şi sper să reuşim ca împreună să le punem în aplicare, pentru că doar aşa putem schimba fotbalul românesc, împreună. Mulţumesc prietenilor, mulţumesc întregii ţări şi o seară plăcută şi spor la treabă în continuare", a declarat Drăgan, după vot.

Răzvan Burleanu a câştigat, miercuri, un nou mandat de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), după ce l-a învins clar, încă din primul tur de scrutin, pe principalul contracandidat Ionuţ Lupescu.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Burleanu a obţinut 168 de voturi, iar Ionuţ Lupescu 78 de voturi.

Marcel Puşcaş a primit 8 voturi, iar Ilie Drăgan niciun vot.

La Adunarea Generală au votat 254 de membri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.