Handbalistele din echipa naţională a României au avut parte de o experienţă inedită în timpul pregătirilor de la Cluj-Napoca, înaintea Trofeului Carpaţi de sâmbătă şi duminică, ele ”războindu-se” într-o sesiune de paintball.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aflate la Cluj-Napoca încă de luni, jucătoarele din echipa naţională au lăsat deoparte antrenamentele pentru câteva ore pentru ”războiul cu vopsea”, într-o bază situată într-un cartier din apropierea Sălii Polivalente.

Echipate cu ţinute de camuflaj, cu puştile de paintball în dotare şi zâmbete întinse pe toată faţa, handbalistele tricolore s-au distrat maxim câteva ore şi au lăsat deoparte gândurile despre scheme, strategii, atitudine de învingătoare sau meciurile de la Trofeul Carpaţi.

FOTO: Facebook FRH
FOTO: Facebook FRH
FOTO: Facebook FRH
FOTO: Facebook FRH

Fetele s-au fotografiat în diferite ipostaze, iar la team-building au participat şi membri ai stafului.

FOTO: Facebook FRH
FOTO: Facebook FRH

Loturile A şi B ale naţionalei de handbal feminin a României, cu peste 40 de jucătoare, s-au reunit, luni, la Cluj-Napoca, în vederea pregătirilor şi participării la Trofeul Carpaţi, alături de Ungaria şi Olanda.

Sâmbătă se vor juca meciurile Ungaria – Olanda (ora 17.00) şi România A – România B (20.00), iar duminică, finala mică şi cea mare, de la aceleaşi ore.

După Trofeul Carpaţi va fi decis lotul oficial al României pentru participarea la Campionatul European din Suedia, între 4-18 decembrie. România face parte din grupa D şi va juca, în ordine, cu Norvegia (5 decembrie), cu Rusia (7 ecembrie) şi cu Croaţia (9 decembrie).

La ultima ediţie a Campionatului European, în 2014, România s-a clasat pe locul 9, titlul continental fiind câştigat de Norvegia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.