Handbalista Eliza Buceschi a declarat, duminică, după victoria echipei României la CM din Germania, cu Slovenia, scor 31-28, că fetele se vor bucura puţin, dar apoi vor pregăti meciul cu Spania din 5 decembrie, al treilea din grupa A.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Poate că ar trebui să vin cu o jumătate de oră la sală ca să mă pregătesc pentru prima repriză, dar tragem linie la finalul meciului. Am început mai slab şi eu, şi echipa, dar e bine că până la final a ieşit bine, aşa cum ne-am propus. În apărare nu am reuşit s-o anihilăm pe Ana Gros. Ne-am propus să ne apărăm 6-0, cu om direct la ea, după care am trecut la apărare combinată, şi cred că a fost cheia succesului. Acum ne vom bucura puţin, cam o jumătate de oră, după care vom merge la hotel şi vom pregăti meciul următor, cu Spania”, a declarat Eliza Buceschi, la Telekom Sport, la finalul partidei.

La rândul său, antrenorul Ambros Martin a declarat: ”Inima mea este destul de tare, dar azi am câştigat cu inima, echipa a reacţionat bine după ce am fost conduşi, am crezut în noi şi am reuşit să ne impunem. Slovenia a reuşit să înscrie foarte multe goluri, ne-a pus probleme în prima repriză, dar am avut disciplină şi tot ce am vorbit s-a pus în practică. Important este că am preluat conducerea. Aceasta este o echipă cu spirit, fiecare fată îşi ştie rolul. Avem o zi de pauză după două meciuri. Acest rezultat a fost important pentru noi, dar nu decisiv. În această seară ne vom odihni, apoi trebuie să fim pregătiţi pentru Spania”.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Naţionala de handbal feminin a României a învins duminică, la Trier, reprezentativa Sloveniei, scor 31-28 (14-14), în cea de-a doua partidă din grupa A a Campionatului Mondial din Germania, şi este lider, cu 4 puncte.

În primul meci din grupa A, tricolorele au învins, sâmbătă, Paraguay, cu scorul de 29-17 (16-7).

Programul în continuare al partidelor în grupa A, la Trier, este: Franţa – Paraguay, România – Spania, Slovenia – Angola (5 decembrie), România – Angola, Spania – Franţa, Paraguay – Slovenia (7 decembrie) şi Angola – Paraguay, Spania – Slovenia, Franţa – România (8 decembrie).

Tricolorele s-au calificat, în iunie, după o dublă cu Austria, pentru a 23-a oară consecutiv la Campionatul Mondial, fiind singura echipă din lume care a bifat toate ediţiile. Obiectivul echipei României, care a fost anunţat de FR Handbal, este clasarea pe unul din locurile 1-8.

După disputarea meciurilor din grupe, primele patru se vor califica în optimile de finală, fază din care se va juca eliminatoriu până la medalii.

La ediţia din 2015 a CM, România a obţinut medalia de bronz, având în palmares şi argint mondial în 2005.

Campioana mondială en-titre este Norvegia, care a mai cucerit medalia de aur în 1999 şi 2011.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.