CS Dinamo anunţă un nou transfer la echipa campioană la handbal, perfectat de stafful managerial, alături de antrenorul Xavier Pascual. Internaţionalul algerian Khalifa Ghebdane (24 de ani / 2,02 m înălţime) se alătură formaţiai Dinamo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ghebdane a câştigat în 2019 trofeul EHF Champions League, cu RK Vardar.
 
Născut pe 26 noiembrie 1996, Khalifa Ghebdane are deja un palmares impresionant, în pofida vârstei sale. Şi-a făcut debutul la naţionala Algeriei la numai 19 ani, devenind în scurt timp titular de drept. În 2018 s-a transferat la RK Vardar, în Macedonia de Nord, cu care a câştigat încă din primul an EHF Champions League şi SEHA Liga. În sezonul 2020-2021, a jucat la Abanca Ademar Leon (finalist al Cupei Regelui 2021). În această vară a acceptat oferta campioanei României, unde va avea ocazia să lucreze sub coordonarea celui mai bun antrenor din EHF Champions League, Xavier Pascual.
 
Ghebdane este al nouălea transfer la Dinamo, după Cedric Sorhaindo (pivot / Franţa), Kamel Alouini (coordonator / Tunisia), Christian Dissinger (inter stânga / Germania), Alex Pascual Garcia (extremă stânga / Spania), Ahmed Khairy (coordonator / Egipt), Robert Militaru (inter stânga / România), Raul Nantes Campos (inter stânga / Brazilia), Dan Emil Racoţea (inter stânga / România).
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.