Campioana en-titre la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, se va reuni în 21 iulie, în vederea noului sezon competiţional, în care va evolua şi în Liga Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reunirea lotului va avea loc la Bucureşti, după trei săptămâni de când jucătorii au început programele individuale de pregătire.

”Dintre jucătorii nou transferaţi, primul a venit la Bucureşti Joao Pedro da Silva. Coordonatorul brazilian se antrenează la Dinamo zilele acestea şi abia aşteaptă să lucreze sub comanda lui Xavier Pascual. Lotul este definitivat”, a precizat Dinamo.

Startul oficial al sezonului va fi în 18 august, cu Supercupa României, dintre Dinamo Bucureşti şi Steaua Bucureşti.

În Liga Campionilor, Dinamo Bucureşti va evolua în grupa A, cu PSG Handball, Magdeburg, GOG, FC Porto, Telekom Veszprem, Orlen Wisla Plock şi HC Zagreb.

”Cred că în acest sezon vom avea nevoie de suporterii noştri mai mult ca în sezonul trecut, avem nevoie să jucăm într-o atmosferă fierbinte, indiferent dacă vom juca în Dinamo sau în Sala Polivalentă. Avem nevoie să câştigăm puncte pe teren propriu. Să primim la Bucureşti echipe atât de mari este o onoare pentru noi şi important pentru club. Noi ne vom juca şansele de calificare până la capăt. Din punctul meu de vedere este o grupă echilibrată, exceptând trei echipe care sunt în top. Între celelalte echipe va fi o luptă complicată şi orice punct poate fi decisiv”, declara antrenorul Xavi Pascual după tragerea la sorţi a grupelor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.