Simona Halep a declarat, după victoria obţintă în faţa italiencei Jasmine Paolini şi după ce a revenit de la 4-6, 1-3, că principiul ei acum este să lupte până la final.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt foarte uşurată că am putut câştiga acest meci, a fost unul foarte, foarte greu. A jucat atât de rapid, atât de puternic, încât la început nu aveam timp să fac nimic pe teren, dar apoi am încercat să joc cu mai mult <slice>, să schimb ritmul şi până la urmă am reuşit să-i tai jocul şi apoi să fiu mai agresivă şi să domin finalul meciului. (n.r. - despre ieşirile ei nervoase) Îmi cer scuze de asta, nu e frumos, dar uneori am nevoie să fac asta. De fapt, am crezut că am o şansă de a câştiga, de a întoarce meciul, de aceea am luptat până la final şi nu am renunţat. Acesta este principiul meu acum şi sunt fericită că am putut să o fac sută al sută astăzi. (n.r. - de ce şi-a dat jos bluza cu mânecă lungă la începutul setului al treilea) Am uitat-o acasă pe cealălaltă. Nu mai aveam alta, tocmai mi-am schimbat ţinuta şi aceea era udă şi nu o mai puteam purta. M-a ajutat îns etul al doilea să mă încălzesc, pentru că mi-a fost un pic frig în primul set, simţeam că nu sunt acolo, de aceea am îmbrăcat-o", a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 22 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-0, pe italianca Jasmine Paolini, locul 51 WTA şi cap de serie numărul 7, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Linz.

Halep va evolua în turul următor cu Jaqueline Cristian, locul 100 WTA, beneficiară a unui wildcard, sau cu rusoaica Veronika Kudermetoba, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 4.

Calificarea în semifinale este recompensată la competiţia din oraşul austriac cu un premiu de 8.144 de euro şi cu 110 puncte WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.