Gheorghe Hagi a anunţat, duminică, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al FC Viitorul, că a decis să se retragă din funcţia de manager al echipei constănţene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hagi a precizat că va rămâne în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde va coordona conceptul tehnic al Centrului de copii şi juniori.

Astăzi, 2 august 2020, am decis să mă retrag din funcţia de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanţa, de pregătirea căreia m-am ocupat în perioada septembrie 2014 - 01 august 2020 şi alături de care am trăit, pe banca tehnică, cele mai frumoase momente din această carieră prin câştigarea campionatului României, a Cupei României şi Supercupei României.

Voi rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde alături de directorul tehnic voi coordona conceptul tehnic al Centrului de copii şi juniori.

Împreună cu preşedintele clubului va trebui să găsim în zilele următoare un nou manager tehnic pentru FC Viitorul Constanţa, pentru ca acesta să aibă timpul necesar de a-şi cunoaşte echipa, jucătorii, până la începerea noului sezon al Ligii 1”, este comunicatul semnat de Hagi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.