Tehnicianul Gheorghe Hagi s-a referit în cadrul conferinţei de presă şi la schimbul de replici pe care l-a avut cu oficiali ai naţionalei de fotbal, el spunând că a considerat că, având în vedere cariera avută, are dreptul să-şi dea cu părerea despre acest subiect.
El a spus că unii oameni i-au cerut să-şi ceară scuze pentru cele afirmate, Hagi afirmând că nu va fi discuta de acum încolo despre echipele naţionale de fotbal dacă nu va avea vreo funcţie la acestea.
“Îmi cer scuze că am vorbit de fotbalul românesc, de echipele naţionale. Până nu voi fi implicat să am vreo funcţie la echipele naţionale cel mai bine este să nu mai vorbesc de acest lucru. Am luat această decizie. Nu mă mai întrebaţi niciodată despre echipele naţionale dacă nu voi fi implicat pentru că nu vreau să creez o stare negativă sau să creez panică”, a afirmat Hagi.
El a spus că va continua să producă în continuare jucători pentru loturile naţionale şi a cerut responsabililor din cadrul federaţiei să realizeze performanţe cu aceste echipe, calificându-le la turneele finale.
Gheorghe Hagi l-a criticat dur săptămâna trecută pe selecţionerul Cosmin Contra că nu l-a convocat pe fiul său, Ianis Hagi, la echipe naţională şi nici pe Bogdan Ţîru, în schimb i-a chemat la lot pe fundaşii Ionuţ Nedelcearu, care s-a îmbătat în cantonamentul echipei Dinamo, şi Cosmin Moţi, care nu a evoluat în ultima perioadă la Ludogoreţ.
Marşi, Contra a afirmat că este dezamăgit de faptul că Gheorghe Hagi nu şi-a cerut scuze pentru nemulţumirile exprimate public faţă de neconvocarea fiului său, Ianis Hagi, aşa cum antrenorul echipei FC Viitorul îi promisese într-o convorbire telefonică.




























