Antrenorul Gheorghe Hagi s-a declarat mulţumit de faptul că echipa lui, FC Viitorul, a câştigat primul meci disputat după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus, scor 2-1, cu Poli Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt mulţumit că am câştigat, ştiam că Iaşiul are cel mai experimentat antrenor dintre noi, pe Mircea Rednic, un antrenor foarte bun, avea echipă, ştiam că pe contraatac are jucători foarte buni. Sunt foarte mulţumit că am câştigat. Jucătorii nu pot fi sută la sută, e greu să rezişti. I-am folosit pe jucătorii care credeam că pot rezista, care jucau bine şi static. Avem lot bun, trebuie să avem grijă să-l gestionăm bine, să fim inspiraţi să face schimbările care trebuie, jucăm din trei în trei zile, oboseală, drumuri, tot, veţi vedea schimbări multe şi la meciul următor. Ne gândit la toate, toţi jucătorii sunt importanţi şi în momentele astea contează să fie motivaţi, să nu fie cu capul plecaţi, deşi aşa i-am văzut pe unii. Trebuie să-şi ridice moralul, că meciul următor trebuie să ne ajute ei, ceilalţi trebuie să ne ajute să câştigăm şi vom folosi mulţi dintre ei. I-am spus lui Iancu să nu mai aibă doar o fază sau două pe meci, să aibă mai multe, cum era la început, până în octombrie. Trebuie să ne adaptăm, chiar dacă ne mai spunem părerea pentru un anumit lucru, asta-i situaţia. Toţi ne-am dorit să începem şi când vezi terenul, uiţi de celelalte. Am început să ne mişcăm şi ăsta e un lucru foarte bun", a declarat Hagi, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

FC Viitorul a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Poli Iaşi, într-un meci din etapa a treia a play-out-ului Ligii I.

Clasamentul play-out-ului este următorul: FC Viitorul - 27 de puncte, Sepsi - 20 puncte, Hermannstadt - 18 puncte, Dinamo - 17 puncte (un joc mai puţin), FC Voluntari - 15 puncte, Poli Iaşi - 15 puncte, Academica Clinceni - 14 puncte (un joc mai puţin), Chindia Târgovişte - 14 puncte.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.