Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, i-a transmis un mesaj Simonei Halep, care s-a căsătorit civil în această săptămână, dorindu-i casă de piatră şi să fie fericită alături de soţul ei, menţionând că invitaţii s-au simţit bine la acest eveniment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hagi a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, cum a fost la nunta Simonei Halep.

“A fost o seară unde ea şi cu soţul au fost foarte fericiţi, noi, invitaţii, ne-am simţit foarte bine. Îi urăm casă de piatră, să se iubească şi să fie fericiţi”, a transmis Hagi.

Fostul lider WTA Simona Halep s-a căsătorit civil, miercuri, cu omul de afaceri Toni Iuruc.

La eveniment au fost printre alţii Ilie Năstase, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu şi Florin Răducioiu.

Naşul de cununie al cuplulului a fost Dani Caramihai, unul dintre patronii clubului Fratelli, unde a avut loc petrecerea, la care au participat 300 de persoane.

Sportiva de 29 de ani şi omul de afaceri de 42 de ani au o relaţie de 2 ani.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.