Campioana României la baschet feminin, Sepsi Sfântu Gheorghe, a fost învinsă miercuri, în deplasare, de formaţia ungară Uni Gyor, scor 73-69 (44-39), în ultimul meci din grupa B a FIBA EuroCup. Sepsi era calificată anterior în faza play-off a competiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Principalele marcatoare ale partidei au fost Mompremier 18 puncte, pentru gazde, respectiv Fraser 27, pentru Sepsi.

Campioana României încheie grupa B cu 10 puncte, momentan pe locul 1.

Joi va avea loc ultima dispută din grupă, între liderul BC Prometey - Elazig Ozel, care va stabili clasamentul final. Însă, indiferent de acest rezultat, BC Prometey şi Sepsi sunt calificate în faza play-off a FIBA EuroCup.

Rezultatele complete ale echipei Sepsi în grupa B sunt: 64-86 şi 80-78 cu BC Prometey, 62-47 şi 71-65 cu Elazig Ozel, 70-65 şi 69-73 cu Uni Gyor.

Din grupe se califică mai departe primele două clasate în fiecare grupă, plus patru echipe de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament, în ambele conferinţe, adică un total de 32 de echipe.

Campioana României a început sezonul în preliminariile Euroligii, dar nu a ajuns în faza grupelor şi continuă astfel în FIBA EuroCup.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.