Jucătorul Dragoş Grigore a declarat, duminică seară, că Rapid a făcut un joc excelent din punct de vedere tactic la meciul cu FCSB, câştigat, scor 1-0, în Liga I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este bucurie mare, arătăm bine, din ce în ce mai bine. Am făcut un joc excelent din punct de vedere tactic. Cred că au avut posesia mai bună, dar victoria este meritată. Pe finalul primei reprize am simţit dureri, dar am decis să continui, mă bucur că situaţia nu s-a agravat, că echipa a reuşit să câştige. Nervii sunt întinşi la maxim în derbiuri, e bine că am ieşit toţi teferi de pe teren. La început au fost probleme, nu e normal să fie agresaţi copii, soţii, galeriile să-şi rezolve problemele în altă parte, nu e normal să fie oamenii fugăriţi. Vom lucra să menţinem poarta neatinsă, important e ca atunci când primim goluri, să ştim să le depăşim, vor veni şi momente mai puţin plăcute. E plăcut să joci cu o asemenea atmosferă, ne bucurăm că avem fanii alături de noi", a declarat Grigore la televiziunile care transmit Liga I.

Nou-promovata FC Rapid a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa FCSB, în etapa a V-a a Ligii I. Partida de pe Arena Naţională a fost una tensionată, cu multe durităţi, cu două eliminări şi cu o atmosferă incendiară în tribunele Arenei Naţionale. A marcat Vinicius '39 (autogol).



 



 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.