Gianni Infantino condamnă comportamentul „unor jucători senegalezi” în timpul finalei CAN: „Este inacceptabil să părăseşti terenul în acest fel”

Gianni Infantino condamnă comportamentul „unor jucători senegalezi” în timpul finalei CAN: „Este inacceptabil să părăseşti terenul în acest fel”

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a condamnat luni „scenele inacceptabile” din finala Cupei Africii pe Naţiuni (CAN), acuzând unii jucători şi o parte din staful Senegalului care au părăsit terenul pentru câteva minute în timpul meciului.

Senegal a câştigat finala CAN împotriva Marocului, după prelungiri (1-0), într-un meci care s-a transformat într-un haos total la Rabat. O lovitură de pedeapsă acordată gazdelor la sfârşitul timpului regulamentar, imediat după ce Senegalului i-a fost refuzat un gol, a determinat o parte din echipa senegaleză să părăsească terenul.

Tensiunile s-au extins şi în tribune, unde suporterii Senegalului au încercat să invadeze terenul timp de aproape 15 minute, chiar şi în momentul în care Brahim Diaz se pregătea să execute penalty-ul, pe care l-a ratat în cele din urmă, şi au fost cu greu stăpâniţi într-o bătaie generală de către stewarzi, ajutaţi de forţele de ordine.

„Condamnăm ferm comportamentul (...) câtorva jucători senegalezi şi al membrilor stafului tehnic. Este inacceptabil să părăseşti terenul în acest fel”, a declarat Infantino, într-un comunicat transmis AFP.

„Este inadmisibil să părăseşti terenul în acest fel, iar violenţa nu poate fi tolerată în sportul nostru; este pur şi simplu inacceptabilă. Trebuie să respectăm întotdeauna deciziile luate de arbitri, atât pe teren, cât şi în afara lui. Echipele trebuie să joace respectând regulile jocului, deoarece orice alt comportament pune în pericol însăşi esenţa fotbalului”, a continuat preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal.

„Scenele deplorabile la care am asistat astăzi trebuie condamnate şi nu trebuie să se mai repete niciodată”, a scris el.

Gianni Infantino a solicitat, de asemenea, „instanţelor disciplinare competente ale CAF (Confederaţia Africană de Fotbal, n.r.)” să ia „măsurile adecvate”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor