Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că echipa României are nevoie “mare de tot” să câştige partidele cu Norvegia şi cu Malta, din preliminariile Euro-2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Aşa cum au stat lucrurile la începutul acestei campanii, avem nevoie aş spune mare de tot de ambele victorii. În momentul în care nu vom reuşi să câştigăm în Norvegia, cred că şansele pentru ocuparea primelor două locuri se vor diminua considerabil. Însă eu sper să fie inspirat Cosmin, să aleagă echipa cea mai bună şi să reuşească să câştige în Norvegia. Acela este meciul important. Malta nu cred că avem probleme, nu cred că am ajuns la nivel atât de scăzute să nu batem Malta”, a spus Popescu.

Gheorghe Hagi consideră că ar trebui să se pună accentul pe dezvoltare. “Victorie, pentru că e nevoie de victorie şi puncte. Toate momentele sunt importante, toate oportunităţile sunt importante. Important este unde vrem să ajungem. Aşa doar dacă stăm de la un rezultat vine sau nu vine, ne dorim să ajungem iar acolo sus cu ei, ne dorim să fim iarăşi pe scenele care trebuie şi pentru asta trebuie să te califici, trebuie să obţii calificări. Nu cred din punctul meu de vedere că România stă într-un meci, dacă îl câştigă şi dacă nu îl câştigă. Dacă îl câştigă, cu toţii fericiţi, dacă îl pierde, dezamăgire totală, gata s-a terminat fotbalul românesc. E total greşit dacă gândim asta. Din păcate noi am ajuns în situaţia în care am ajuns, ne dorim calificări cu toţii, oricine din România, sperăm că ea să vină, sperăm ca România să câştige cu Norvegia, să bată Malta, să fie bine. Şi dacă nu o să fie? Ce o să facem, o să plângem cu toţii. Nu, eu zic în România trebuie să ne gândim cu toţii la dezvoltare, să ne dezvoltăm să creăm ceva foarte puternic pe termen mediu şi lung, unde România trebuie să intre iar în elita fotbalului european”.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În 7 iunie, la Oslo, România va întâlni Norvegia, iar la 10 iunie va juca împotriva Maltei, în deplasare, în preliminariile Euro-2020. Ambele meciuri vor putea fi urmărite în direct la Pro TV.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.