Preşedintele FC Viitorul, Gheorghe Popescu, a declarat, joi seară, că Denis Drăguş a părăsit echipa constănţeană şi urmează să facă vizita medicală la Standard Liege.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Denis a părăsit echipa în seara aceasta şi mâine va merge să facă vizita medicală la Liege. Sunt convins că va trece cu bine acest examen şi începând de săptâna viitoare să fie jucătorul celor de la Standard Liege.  Ne bucurăm pentru el şi sunt convins ca va face treabă bună”, a spus Popescu.

Tehnicianul Gheorghe Hagi consideră că Drăguş a făcut “un salt enorm” în ultimul an şi jumătate. “Un jucător când de la noi ajunge titular în echipa naţională pentru mine înseamnă că am făcut ce trebuie, un jucător care în România a arătat că e un jucător foarte valoros, dovadă că o echipă din vest dintr-un fotbal foarte bun vine şi îl doreşte şi atunci la fel prioritate era ca să găsim soluţia ideală ca Denis să aibă o nouă experienţă la nivel mult mai bun ca el să progresez. Atât. Restul contează mai puţin suma de transfer sau cât are pentru noi e un incoming care vine la club şi care ne ajută să construim să facem lucruri să ne dezvoltăm în tot ce vrem să facem noi pentru că noi mai avem foarte mult să creştem, să ne dezvoltăm, să devenim mai competitive. O luăm pas cu pas şi eu cred că vom face paşi importanţi şi vedeţi şi în zilele următoare şi mai devreme mai încolo să vedeţi că noi incercăm să ne dezvoltăm, aceasta academie să devină şi mai mare şi mai bună şi mai puternică”, a afirmat Hagi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.