Jucătorii străini legitimaţi la Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţk, însoţiţi de familii, au intrat, duminică seară, în România, prin Vama Albiţa, informează FRF.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceştia au fost preluaţi de autocarul echipei naţionale şi vor fi transportaţi la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia. Luni, vor pleca spre casă.

Printr-o acţiune comună cu federaţia din Ucraina şi cu cea din Republica Moldova, Federaţia Română de Fotbal, cu sprijinul autorităţilor din ţara noastră, a reuşit să aducă în România jucătorii străini de la Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţk.

Grupul format din 42 de persoane, fotbaliştii şi familiile acestora, a intrat în România la miezul nopţii şi a fost aşteptat de autocarul echipei naţionale a României, care îi va transporta la baza tricolorilor de la Mogoşoaia.

”Acestea sunt momentele când solidaritatea, întrajutorarea sunt valori ale fotbalului care trec de dimensiunile sportive şi intră în cele ale umanitarismului. Este modul în care noi, FRF, ne exprimăm sprijinul faţă de victimele acestui război sângeros din Ucraina. Vom continua să ajutăm fotbalul ucrainean să treacă peste încercări”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.

Jucătorii care au ajuns în România sunt următorii:

DINAMO KIEV:

Carlos de Pena (Argentina)
Vitor “Vitinho” dos Santos (Brazilia)

ŞAHTIOR DONEŢK:
Junior Moraes (Brazilia)
Fernando dos Santos Pedro (Brazilia)
Pedro “Pedrinho” Victor da Silva (Brazilia)
David Neres Campos (Brazilia)
Maycon Andrade (Brazilia)
Marcos Antonio (Brazilia)
Vinicius Tobias (Brazilia)
Domilson “Dodo” Cordeiro dos Santos (Brazilia)
Ismaily Golcalves (Brazilia)
Vitor “Vitao” Eduardo da Silva (Brazilia)
Marlon Barbosa (Brazilia)

Acţiunea de duminică nu a fost singura derulată de Federaţia Română de Fotbal pentru aducerea jucătorilor în România. Sâmbătă dimineaţă, s-a întors acasă, prin vama Siret, Valentin Cojocaru, fotbalistul român în vârstă de 26 de ani, legitimat la FC Dnipro. Cojocaru a ajuns în ţară fiind însoţit de colegi de la FC Dnipro, dar şi de un jucător şi antrenorul secund de la Zoria Lugansk.

Acesta a fost contactat de FRF joi, când se afla într-un hotel la periferia oraşului Dnipro, la aproximativ 800 de kilometri de vamă. Din motive de securitate, deplasarea lui spre ţară s-a produs a doua zi. Călătoria a durat aproximativ 30 de ore. În această operaţiune au fost, de asemenea, implicate Federaţia Spaniolă de Fotbal şi AFAN.

DNIPRO:
Nelson Monte (Portugalia)
Marc Gual (Spania)
Fabrizio Ferreira Rodrigues (Brazilia)
Felipe Pires (Brazilia)
Gabriel Busanello (Brazilia)
Cojocaru Valentin (Romania)
Francisco Difranco (Argentina)
Neven Durasek (Serbia)
Igor Jovicevici (Serbia) – antrenor
Izan Marin (Spania) – antrenor secund

ZORIA LUGANSK:
Lovro Cvek (Croaţia)
Veselin Branimirov Atanasov (Bulgaria) – antrenor secund

Având în vedere decizia UEFA în ceea e priveşte meciurile reprezentativelor naţionale ale Ucrainei, faptul că acestea vor fi nevoite să dispute partidele de pe teren propriu în străinătate, Federaţia Română de Fotbal a informat oficial federaţia de la Kiev că e dispusă să acorde tot sprijinul necesar astfel încât partidele să se poată desfăşura pe teritoriul României. Decizia FRF este pe termen nelimitat, indiferent de perioada de valabilitate a hotărârii anunţate de forul de la Nyon.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.