Jucătorii Maurice Gomis şi Alfred Gomis, fraţi, vor participa în ianuarie la Cups Africii pe Naţiuni, însă vor evolua pentru selecţionate diferite, notează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Maurice a fost selecţionat pentru Guineea Bissau, în timp e Alfred face parte din lotul Senegalului. Fratele lor mai mare, Lys Gomis, a fost portar de rezervă pentru Senegal la turneul final din 2015.

Lys, acum în vârstă de 32 de ani, şi Alfred, 28 de ani, s-au născut la Ziguinchor, în Senegal, nu departe de graniţa cu Guineea Bissau. Maurice s-a născut la Cuneo, în Italia. Toţi trei şi-au început carierele la academia clubului Torino.

Alfred a fost convocat la echipa under 20 a Italiei, dar nu a jucat, iar apoi a anunţat că vrea să joace pentru Senegal. El este legitimat acum la Rennes.

Maurice, 24 de ani, nu a reuşit să se afirme la Torino şi a ajuns să joace pentru cluburi din Albania şi Cipru. El a ales să evolueze pentru naţionala din Guineea Bissau, din această ţară provenind mama sa.

Cupa Africii pe Naţiuni va avea loc în Camerun, în perioada 9 ianuarie – 6 februarie 2022.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.