Un jucător al echipei franceze Meaux a fost inculpat şi încarcerat pentru tentativă de omor în legătură cu o agresiune comisă duminică la pauza meciului U20 dintre echipa sa şi Dammarie-les-Lys, relatează AFP.
Victima atacului cu cuţitul, care îşi sărbătorea cea de-a 18-a aniversare în ziua incidentului, este în continuare în stare gravă şi a fost plasată într-o comă indusă din care se aşteaptă să iasă în următoarele zile.
Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, incidentul a avut loc duminică după-amiază, în timpul unui meci între Dammarie-lès-Lys - care juca acasă - şi Meaux, două oraşe din regiunea Seine-et-Marne aflate la 50 km unul de celălalt, joc la care participau echipe U20 din liga Régionale 2.
În timp ce jucătorii se aflau în vestiar, tineri din Dammarie-les-Lys au intrat în vestiarul echipei din Meaux înarmaţi cu bare de fier, bâte de baseball şi canistre cu gaze lacrimogene.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.