Fosta gimnastă Maria Olaru, multiplă medaliată europeană, mondială şi olimpică, a anunţat, miercuri, divorţul de politicianul Bogdan Diaconu, ea precizând că despărţirea ”efectivă” s-a produs anul trecut, când s-a convins că au ”idei diametral opuse, ireconciliabile, asupra principalelor valori morale în jurul cărora se coagulează o familie normal, onorabilă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am divorţat prin procedură notarială. Despărţiea efectivă s-a produs de la jumătatea anului 2016, atunci când m-am convins că avem idei diametral opuse, ireconciliabile, asupra principalelor valori morale în jurul cărora se coaglează o familie normală, onorabilă. Faptul că n-am introdus încă de atunci actele de divorţ se datorează activităţilor sale politice, în care nu m-am amestecat niciodată, înţelegând că sunt chestiuni care nu mă privesc, chiar dacă eram tot mai în dezacord cu ele. Deşi trăiam separaţi n-am vrut să fiu acuzată, sau doar bănuită, că aş fi contribuit, prin decizia mea, la eşecul său politic. Cu atât mai puţin că aş fi ales divorţul, după ce n-a mai fost deputat”, a scris Maria Olaru, miercuri, într-un mesaj pe Facebook.

Fosta gimnastă mai spune că divorţul aduce cu sine o perioadă grea, ”însă nu imposibil de depăşit” şi cere linişte pentru ea şi fiul ei, semnând ”aceeaşi Maria Olaru, sinceră şi incomodă”.

Cei doi s-au căsătorit în 5 iulie 2015, atunci când Bogdan Diaconu era deputat PRU.

Maria Olaru (34 de ani) s-a retras din gimnastică după Jocurile Olimpice din 2000, iar palmaresul său cuprinde: medalie de aur cu echipa României şi argint la individual-compus, chiar la Sydney, două medalii de aur (cu echipa şi la individual-compus) şi una de bronz (sărituri) la Campionatele Mondiale din 1999, dar şi o medalie de aur (cu echipa) şi una de argint (la sărituri) la Campionatele Europene din 1998.

În iunie 2016, ea a lansat volumul autobiografic ”Preţul aurului. Sinceritate incomodă”, în care a povestit despre bătăile primite de la antrenori, inclusiv de la antrenorul Octavian Bellu, şi despre umilinţele la care erau supuse gimnastele.

Bogdan Diaconu a înfiinţat, în 2015, Partidul România Unită (PRU). La 5 februarie, Biroul Permanent al PRU a decis demiterea lui Bogdan Diaconu de la conducerea partidului invocând ”nereguli financiare grave” şi susţinerea de către Diaconu a OUG 13/2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.