Formula 1: Verstappen a câştigat sprintul la Austin şi şi-a mărit avansul faţă de Norris

Formula 1: Verstappen a câştigat sprintul la Austin şi şi-a mărit avansul faţă de Norris

Max Verstappen (Red Bull) a câştigat, sâmbătă, cursa sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Statelor Unite, punând capăt unei serii de opt curse fără victorie şi mărindu-şi avansul în clasamentul general faţă de Lando Norris (McLaren) la 54 de puncte, relatează Reuters.

Carlos Sainz de la Ferrari a terminat al doilea, la 3,882 secunde în spatele lui Verstappen, după ce l-a depăşit pe Norris la începutul ultimului tur pe Circuit of the Americas din Austin, când britanicul a intrat prea adânc în primul viraj.

Victoria a fost prima pentru Verstappen de la sprintul din Austria din iunie şi a însemnat că triplul campion a câştigat toate cele patru sprinturi de 100 km de până acum din acest sezon şi mai are încă două de câştigat.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră