Antrenorul naţionalei de handbal feminin, Florenti Pera, a declarat duminică, după victoria României cu Serbia, la CM, că este mândru de jucătoarele sale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sunt mândru de jucătoarele mele, a fost un meci foarte bun pentru noi, cu energie bună în apărare şi contraatacuri foarte bune, acestea au fost punctele noastre forte. Am avut agresivitate şi a fost o victorie foarte importantă pentru noi. Serbia a jucat bine împotriva Danemarcei înainte şi ne aşteptam la un meci dificial”, a declarat Pera la conferinţa de presă.

Naţionala României a învins duminică, la Herning, în al doilea meci din grupa E, reprezentativa Serbiei, scor 37-28 (19-13), astfel că are asigurate 2 puncte în grupa principală III, în care este calificată.

Căpitanul Cristina Neagu, care a reluat antrenamentele după accidentarea la genunchi, nu a intrat nici în acest meci.

În prima etapă a grupei, România a trecut la scor de Chile, 44-19, iar după două runde are 4 puncte. Următoarea partidă opune gazda Danemarca, în 5 decembrie, de la ora 21.30.

Obiectivul naţionalei antrenate de Florentin Pera este o clasare în primele opt locuri, performanţă care i-ar permite să participe apoi la turneele preolimpice din luna aprilie 2024.

Deţinătoarea trofeului mondial este Norvegia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.