Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul echipei Universitatea Cluj, s-a declarat afectat de înfrângerea suferită miercuri, în finala Cupei României, în faţa echipei Sepsi. El spune că jucătorii care au ratat loviturile de pedeapsă nu trebuie acuzaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Cred că am reuşit să-i blocăm foarte bine, am avut ocazii în prima repriză. Sigur că ne pare rău pentru aceşti oameni minunaţi care au venit să ne susţină. Un trofeu ar fi însemnat mult pentru ei. Am sperat mult că vom reuşi să câştigăm, am simţit că putem câştiga, pentru că i-am văzut foarte motivaţi. Şi-au dorit. Am ştiut să ţinem de minge, ca şi joc am arătat bine. Dar e o finală, se uită, rămâne până la urmă trofeul! Martic a refuzat iniţial să bată penalti, dar apoi a revenit şi a zis că bate şi el. Nu-i judec. A fost o mare încărcătură. E prea devreme să vorbesc despre ce se va întâmpla de mâine încolo. Am nevoie de câteva zile să mă liniştesc, pentru că sunt şi eu afectat de ce s-a întâmplat”, a declarat Sabău.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.