FIFA organizează, marţi şi joi, videoconferinţe cu cei 211 de antrenori de echipe naţionale pentru a discuta cu directorul de dezvoltare a fotbalului mondial, Arsene Wenger, despre proiectul organizării Cupei Mondiale din doi în doi ani, informează lequipe.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

FIFA a publicat un sondaj în care explica faptul că fanii sunt în general în favoarea proiectului propus de fostul antrenor al echipei Arsenal Londra.

Ideea nu este pe placul UEFA, nici al confederaţiei sud-americane, Conmebol, care consideră că o Cupă Mondială organizată cu o frecvenţă mai mare ar dilua prestigiul competiţiei şi ar suprasolicita jucătorii prin supraîncărcarea calendarului.

"Este necesară o consultare adecvată, altfel decât prin anunţuri în mass-media, pentru a evalua impactul şi consecinţele unei potenţiale schimbări radicale", a precizat forul european.

FIFA va organiza, de asemenea, o consultare separată cu privire la viitorul fotbalului feminin, prezidată de fostul selecţioner al SUA Jill Ellis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.