FedCup: Întâlnirea România - Marea Britanie se va disputa la Mamaia

FedCup: Întâlnirea România - Marea Britanie se va disputa la Mamaia

Întâlnirea România - Marea Britanie, contând pentru barajul de menţinere/promovare în Grupa Mondială II va avea loc, în 22 şi 23 aprilie, la de Tenis Club Idu din Mamaia, a anunţat Federaţia Română de Tenis.

Meciurile se vor disputa pe zgură, aşa cum au dorit jucătoarele din echipa Romaniei şi căpitanul-nejucător Ilie Nastase.

”Este important pentru noi că jucăm acasă şi că jucăm pe zgură. Am vorbit cu fetele şi am decis împreună ca aşa este cel mai bine. Sunt convins că o să avem tribunele pline, mai ales că meciul are loc în oraşul Simonei Halep”, a declarat Năstase.

Cea mai recentă partidă a unei echipe naţionale la Tenis Club Idu a avut loc în luna iulie 2015, atunci când România a întâlnit Slovacia, în turul al doilea al Grupei I, Zona Europa/Africa a Cupei Davis.

În Cupa Federaţiei, România a ajuns la baraj după ce a pierdut, în februarie, întâlnirea cu Belgia, cu scorul 1-3. Marea Britanie a ajuns în play-off după ce a jucat în Grupa I a Zonei Euro-africane.

Cele mai importante jucătoare britanice sunt Johanna Konta, locul 11 WTA, Heather Watson, locul 108 WTA, şi Naomi Broady, locul 123 WTA.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră