Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa FCSB, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Ligii 1. Clujenii au jucat în inferioritate numerică mai mult de o repriză. În clasament, între cele două echipe mai sunt acum doar două puncte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Golul a fost marcat de Oct. Popescu ‘ 74.

0-1, min. 74: Octavian Popescu a înscris cu un şut din afara careului, la care mingea a fost deviată de Graovac..

În minutul 43, de la CFR Cluj a fost eliminat Susic pentru o intrare dură la Olaru

CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Graovac, Burcă, M. Camora – Deac, Boateng, Bordeianu (Păun ’87) – Omrani (Dugandzic ’77), Debeljuh (Yuri ’46), Petrila (Birligea ’76). Antrenor: Dan Petrescu

FCSB: Târnovanu – Creţu, Cristea, Miron, Radunovic – Ov. Popescu (Oaidă ’83), Şut (Edjouma ’46), Olaru (Stoica ’46) – Cordea (V. Gheorghe ’72), Tănase, Oct. Popescu (Dumiter ’87). Antrenor: Anton Petrea.

Cartonaşe galbene: Camora ’50, Boateng ’69, Yuri ‘86 / Şut ’26, Cordea ’67, Oct. Popescu ’75, Tănase ’79, V. Gheorghe ‘90+2

Cartonaş roşu: Susic ‘43

Arbitri: Istvan Kovacs - Vasile Marinescu, Daniel Mitruţi - Sebastian Colţescu

Observatori: Costin Toma, Eduard Alexandru

Sâmbătă, FC Argeş a învins în deplasare, scor 1-0, echipa FC Voluntari, şi Universitatea Craiova s-a impus, tot în deplasare, cu 3-0, în faţa formaţiei Farul.

Clasamentul play-off-ului este următorul: 1. CFR Cluj – 45 de puncte, 2. FCSB – 43, 3. Universitatea Craiova – 39, 4. FC Voluntari – 30, 5. Farul Constanţa – 28, 6. FC Argeş – 27.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.