Formaţia FC Sevilla a remizat, duminică, în deplasare, scor 1-1, cu echipa Leganes, într-un meci din etapa a XVII-a a campionatului Spaniei.
Gazdele au deschis scorul prin Mikel Vesga, în minutul 5.
FC Sevilla a rămas în inferioritate numerică în minutul 46, când a fost eliminat Franco Vasquez.
Oaspeţii au egalat în minutul 90+1, prin Wissam Ben Yedder.
Tot duminică, Valencia a învins Huesca, scor 2-1 (Parejo ’25, Piccini ’90+4 / Hernandez ’72 – penalti).
Partida Rayo Vallecano – Levante are loc, de asemenea, duminică.




























