Conducerea FC Dinamo precizează, într-un comunicat dat publicităţii joi, în urma percheziţiilor într-un dosar privind procesul de insolvenţă a grupării, că este ferm convinsă că rezultatul final al investigaţiilor va confirma legalitatea şi corectitudinea acestui proces.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Având în vedere comunicarea efectuată de Poliţia Română, potrivit căreia astăzi au loc investigaţii legate de procesul de insolvenţă a FC Dinamo Bucureşti, facem următoarele precizări: Societatea noastră cooperează cu cei în drept pentru lămurirea tuturor detaliilor legate procesul de insolvenţă al FC Dinamo Bucureşti. Suntem ferm convinşi că rezultatul final al  acestor cercetări va confirma legalitatea şi corectitudinea procesului de insolvenţă prin care Dinamo Bucureşti a trecut recent. Avem această convingere cu atât mai mult cu cât, pentru realizarea acestui proces complex reprezentat de procedura de insolvenţă, pe lângă eforturile noastre, au fost angrenaţi şi unii dintre cei mai buni specialişti din domeniu. Eforturile clubului şi ale echipelor de specialişti cu care am lucrat au dus la salvarea unui club de tradiţie al fotbalului românesc", se arată în comunicatul citat. 

Poliţiştii au făcut, joi, percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, la o societate de avocatură, la o firmă de insolvenţă şi la un reprezentat al acesteia, într-un dosar în care se fac cercetări pentru bancrută frauduloasă, surse judiciare declarând pentru News.ro că faptele cercetate sunt legate de derularea procedurii de insolvenţă şi reorganizare judiciară a SC Dinamo 1948 SA, care administrează clubul de fotbal, procedură încheiată în septembrie 2015.

Potrivit Poliţiei Române, două dintre percheziţii sunt în Bucureşti şi una în judeţul Ilfov, la sediul unei societăţi de avocatură, al unei societăţi de insolvenţă şi la domiciliul reprezentantului unei firme de insolvenţă, faptele vizate în cadrul anchetei fiind de bancrută simplă şi bancrută frauduloasă.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că anchetatorii au ridicat de la cele două societăţi documente legate de procedura de insolvenţă şi reorganizare judiciară a SC Dinamo 1948 SA, care a fost închisă de Tribunalul Bucureşti, în 24 septembrie 2015, de atunci firma fiind reintrodusă în circuitul economic.

Poliţia Română a precizat că societăţile de avocatură şi de insolvenţă sunt suspectate că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 18 milioane de lei, cu ocazia derulării unei proceduri de insolvenţă a unei societăţi comerciale.

"Din primele verificări a reieşit că, în perioada 2014 - 2016, cu ocazia deschiderii şi derulării procedurii de insolvenţă şi reorganizare judiciară a unei societăţi comerciale din domeniul sportului, ar fi fost omise (ascunse) active, în valoare totală de 18.498.402 de lei, care astfel nu au fost cuprinse în planul de reorganizare, fiind prejudiciaţi creditorii societăţii”, potrivit Poliţiei Române

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că în urma percheziţiilor vor fi ridicate documente, nicio persoană nefiind dusă la audieri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.