Antrenorul Eugen Neagoe le-a transmis fotbaliştilor FC Dinamo că trebuie să înveţe de la Simona Halep, care a câştigat turneul de la Wimbledon, după o victroie categorică în finala cu Serena Williams.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este ceva fantastic. Sincer, felicitări! Merită pe deplin. Este cel mai bun sportiv pe care îl avem în acest moment şi nu doar în acest moment, de câţiva ani. Este un lucru formidabil ca o jucătoare din România să câştige şi de maniera cum a câştigat această finală. Am discutat cu ei (n.r. - cu jucătorii dinamovişti), sunt sportivi de la care trebuie să învăţăm, nu în ultimul rând de la echipa naţională de tineret, care a făcut o figură extraordinară. Şi ei merită felicitări. Totdeauna trebuie să ţinteşti la locurile fruntaşe şi acelaşi lucru îmi doresc şi eu", a declarat Neagoe, duminică, într-o conferinţă de presă.

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.