Eredivisie: Gol şi pasă de gol pentru Dennis Man în PSV Eindhoven – Twente 5-1

Eredivisie: Gol şi pasă de gol pentru Dennis Man în PSV Eindhoven – Twente 5-1

Atacantul român Dennis Man a marcat un gol şi a oferit un assist în victoria obţinută de PSV Eindhoven duminică, pe teren propriu, scor 5-1, împotriva formaţiei Twente.

Deja campioană a Ţărilor de Jos, PSV nu a mai avut emoţii în acest final de sezon. În ultima etapă din Eredivisie, PSV a înfruntat pe Twente şi Flamingo a deschis scorul pentru gazde, în minutul 15. Orjasaeter a egalat trei minute mai târziu, însă a fost doar un foc de paie.

Noah Fernandez i-a adus pe alb-roşii în avantaj la pauză, cu golul său din minutul 44, pentru ca în partea secundă să intre în scenă Dennis Man. Românul a marcat în minutul 53, apoi i-a oferit pasa decisivă lui Guus Til, în minutul 56, şi scorul devenea 4-1 pentru PSV.

Man a ieşit de pe teren în minutul 77, iar Pepi a închis tabela în minutul 84, din penalti. PSV a învins pe Twente cu 5-1 şi termină sezonul cu 101 goluri marcate şi cu 84 de puncte, la 19 puncte diferenţă de Feyenoord, locul al doilea.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor