Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a afirmat nu se mai simte că în siguranţă în propria ei casă, după ce a fost hărţuită de un bărbat, care a venit la locuinţa ei de trei ori şi a furat un pantof al tatălui ei drept "suvenir", relatează Daily Mail.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Campioana de la US Open, în vârstă de 19 ani, a spus poliţiştilor că "se uită în mod constant peste umăr", după ce un fost şofer de la  Amazon i-a găsit adresa şi i-a lăsat bileţele, flori şi chiar decoraţiuni de Crăciun.

După ce a urmărit-o la televizor în timp ce era şomer, Amrit Magar, un bărbat căsătorit în vârstă de 35 de ani, a mers în suburbia londoneză unde Răducanu locuieşte cu părinţii ei şi a cerut indicaţii străinilor despre adresa jucătoarei.

După ce a găsit adresa, i-a lăsat un bilet în care spunea adolescentei  "că merită dragoste", iar în alta a desenat o hartă care ilustrează cei 37 de kilometri pe care i-a parcurs de la Edgware, în nordul Londrei, în speranţa de a o întâlni.

La 4 decembrie, Magar a împodobit un brad cu decoraţiuni de Crăciun din grădina din faţa casei Emmei şi a furat un pantof crezând că îi aparţine sportivei. Dar îi aparţinea tatălui ei, Ian, care l-a recunoscut pe Magar din filmările camerelor de supraveghere ca pe cineva care a vizitat proprietatea anterior şi l-a urmărit în maşina lui în timp ce informa poliţia.

Când a fost arestat, Magar a fost găsit cu pantoful în geantă şi a informat ofiţerii că "voia un suvenir”.

Magar a fost găsit vinovat, vineri, de Tribunalul de Magistraţi din Bromley pentru hărţuire şi îşi va afla pedepsa luna viitoare.

Într-o declaraţie dată ofiţerilor, Emma Răducanu a spus că nu se simte în siguranţă.."De când s-au întâmplat toate acestea, m-am simţit îngrozită. Mă simt foarte îngrijorată dacă ies afară, mai ales dacă sunt singură. Simt că mi-a fost luată libertatea. Mă uit constant peste umăr. Sunt nervoasă şi mă tem că s-ar putea întâmpla din nou. Nu mă simt în siguranţă în propria mea casă, unde ar trebui să mă simt cel mai în siguranţă. Vreau să mă mut într-o casă nouă, cu mai multă securitate, pentru că mă tem că s-ar putea întoarce, deoarece ştie unde este casa mea".

La tribunal s-a aflat că Magar a vizitat prima dată casa familiei Răducanu din sud-estul Londrei pe 23 noiembrie. Când a ajuns la uşă cu un buchet de flori şi un bilet, i-a întâlnit pe părinţii Emmei, dar a spus că este un şofer de livrare care lasă cadouri de la altcineva.

Biletul spunea "nimic de spus, dar meriţi dragoste” şi a fost semnat de Magar, care a adăugat şi numele soţiei sale, Bina, şi al câinelui lor Logan.

Cu a doua ocazie, pe 2 decembrie, a pus în cutia poştală un plic roşu care conţinea o "hartă" desenată de mână care arăta distanţa pe care a parcurs-o de la casa lui până la adresa sportivei. Un bilet pe care scria: "23 mile walked 4 you".

Două zile mai târziu, Magar a vizitat din nou proprietatea. După ce a împodobit un copac în grădina din faţă, a lăsat decoraţiunile rămase şi bateriile de rezervă în cutia poştală, înainte de a realiza că uşa verandei este deschisă. Apoi a furat unul dintre pantofii tatălui Emmei.

Ian Răducanu a spus: "Am primit o notificare pe telefon de la soneria Nest. Spunea că cineva era în faţa casei. Am ieşit afară şi am văzut un bărbat care stătea pe trotuar. A luat-o la fugă".

Răducanu l-a urmărit apoi pe Magar până la o staţie de autobuz din apropiere, de unde a sunat la poliţie.

În faţa instanţei, Magar a spus că îi este "ruşine", după ce a aflat că a supărat-o pe Emma.

Magar a fost eliberat pe cauţiune şi nu are voia să ia legătura cu Emma Răducanu şi părinţii ei şi nu are voie să meargă pe strada pe care aceştia locuiesc.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.