Clubul german Eintracht Frankfurt a anunţat marţi, pe site-ul oficial, că la finalul sezonului 2022-2023 se va despărţi, de comun acord, de antrenorul Oliver Glasner.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După discuţii care se poartă de mai multă vreme, Eintracht şi Oliver Glasner (48 de ani) au decis să înceteze colaborarea. Directorul sportiv, Markus Krösche a declarat că Glasner va conduce gruparea din Frankfurt până la finalul acestui sezon, încercând să califice echipa în cupele europene: „Antrenorul şi echipa sunt în obiectivele stabilite pentru acest sezon şi se gândesc la finala cupei. De aceea, vrem să lucrăm împreună la cel mai bun nivel posibil şi să ne concentrăm cu toată puterea asupra meciurilor rămase”, a declarat Krösche.

„Accept decizia conducerii clubului, care mi-a fost explicată într-un mod deschis. Discuţiile purtate cu Markus Krösche şi Timmo Hardung au fost oneste, deschise şi corecte, la fel cum colaborarea noastră din aceşti ani a fost întotdeauna constructivă şi caracterizată de un nivel ridicat de respect reciproc. Dar acum nu este momentul să ne luăm rămas-bun sau să privim în urmă, avem încă o misiune crucială în faţă şi vom face tot ce ne stă în putinţă în următoarele săptămâni pentru a aduce Cupa Germaniei înapoi la Frankfurt. Este foarte important pentru mine personal ca Eintracht să poată avea din nou nopţi grozave pe scena europeană în sezonul viitor”, a mai declarat Oliver Glasner, al cărui contract era valabil până la 30 iunie 2024.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.