Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că anul 2021 a fost unul de succes pentru sportul românesc. El a vorbit despre planurile pentru 2022 şi crede că va fi mult mai uşor fără portofoliul pe tineret.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cred că anul 2021 a fost un an de succes pentru sportul românesc. 2021 a început cu un bugett destul de modesti, un buget aprobat de 521 de milioane de lei, din care a trebuit să ne manageriem în aşa fel încât activitatea sportivă olimpică şi cluburile noastre, federaţiile sportive şi cluburile să aibă o activitate cât de cât bună. Am pornit cu 521 de milioane şi, spre surprinderea mea, am ajuns la sfârşitul anului cu o execuţie de 629 de milioane de lei. Am primit susţineri din fondul de rezervă, pe campionatele europene de volei, de tenis de masă, de atletism, şi  dublarea premiilor sportivilor olimpici de 39 de milioane tot din fondul de rezervă, plus rectificarea bugetară. Anul acesta, federaţiile sportive naţionale au fost finanţate cu 128 de milioane de lei, COSR cu 111.752 mii lei. Cluburile sportive, cele 48, complexurile, le-am finanţat cu 164 de milioane de lei, rente viagere de 42.527 mii lei, indemnizaţii sportive 8.761 mii lei şi un total executat 481 de milioane de lei pe sport, în afară de tineret, care a avut 150 de milioane de lei", a declarat Novak.

El a mai spus că a pornit o acţiune de audit pe toate instituţiile subordonate. ."Am impus cluburilor noastre ca fiecare antrenor să aibă un anumit număr de sportivi, pe categorii, pentru că am întâmpinat foarte multe probleme, erau fost mulţi antrori care nu aveau sportivi. Am dat un ordin de ministru, prin care am stabilit câţi sportivi trebuie să aibă un antrenor. Un alt lucru important a fost semnarea memorandumului pentru Strategia Naţională pentru Sport de către mai multe ministere. Am trecut deja de primă fază, avem faza preliminară făcută. Din datele pe care le avem, aici avem o altă problemă, pentru că nu avem date corecte şi concrete referitor la numărul de sportivi, de antrenori şi foarte multe informaţii de acest gen şi necesită o digitalizare amplă pe care o vom face anul viitor", a precizat ministrul.

El a spus că vrea să organizeze sistemul de specializare a antrenorilor,: "Avem nevoie de un sistem foarte bine pus la punct. Avem nevoie de un colegiu naţional al antrenorilor care va organiza diferite evenimente şi va menţine în viaţă aceşti antrenori şi nivelul rolul lor de specializare. Sistemul de salarizare al antrenorilor este foarte slab. Avem nevoie de un alt sistem. Antrenorii foarte buni care antrenează loturile olimpice trebuie să fie plătiţi. Nu se mai poate ca aceşti antrenori să lucreze în 3-4 locuri, să facă nu ştiu ce artificii, pentru ca la sfârşitul lunii să aibă un salariu decent. Este foarte important ca antrenorii să fie respectaţi, pentru că ei se ocupă de copiii noştri".

Ministrul a afirmat că dorinţa este ca toate federaţiile să fie finanţate în baza rezultatelor. "Ne-am dat seama după un an că foarte mulţi, din păcate, nu ştiu să facă performanţă. Sunt puţine federaţiei organizate precum canotajul, tenisul de masă, sau  înotul. Sunt puţine şi trebuie să îi ajutăm, trebuie să le dăm nişte direcţii. Şi direcţiile sunt investiţii în copii şi juniori, le bugetăm, investiţii în sporturi paralimpice, le bugetăm. Vor fi nişte investiţii importante, dar nu vor fi opţionale în primă fază, vor fi obligatorii", a spus el.

El a vorbit şi despre Proiectul Liga de aur: "Îmi doresc foarte mult să îl avem de anul viitor, cu sprijinirea celor mai buni sportivi pentru a-şi îndeplini obiectivele în 2024. Nu mai avem timp de lăsat, să facă fiecare ce vrea, trebuie să punem condiţii clare, ce trebuie să facă pentru acesta fonduri. Dacă vreţi antrenor străin, nicio problemă, noi împreună cu COSR vă sprijinim şi primiţi cele mai bune condiţii, aveţi nevoie de stagiu de pregătire în Asia, în America, nu contează, acei sportivi de top trebuie să primească prin Liga de Aur toate condiţiile. De mâine, din ianuarie. Aşa putem să salvăm nişte medalii. Dacă toate federaţiile care au şanse la medalii vor înţelege şi vor intra în acest proiect, cu siguranţă medaliile pot fi dublate de la patru la opt, în primă fază".

Anul acesta execuţia bugetară pe sport fără tinereţe a fost de 481 de milioane de lei. Anul viitor Ministerul va avea un buget aprobat, doar pe sport, de 571 de milioane de lei. "Este cel mai mare buget aprobat în ultimii foarte mulţi ani din sport. Sunt foarte fericit de acest lucru. Ieri a trecut amendamentul prin care am solicitat pe credit de angajament 50 de milioane în plus. Am pornit cu 521 şi am ajuns la 571 de milioane. Cred că este o sumă decentă şi putem avea nişte planuri. În această sumă este cuprins tot ce înseamnă sport, inclusiv Liga de Aur.".

Novak spune că la JO canotajul a adus cele mai mari rezultate. ""Aşteptam mai mute medalii şi performanţe mai bune ale lotului naţional de fotbal. În 2022 ne dorim foarte mult să finanţăm academiile de fotbal de copii şi juniori afiliate FRF. Cine are cluburi de copii şi juniori prin Federaţia Română de fotbal o să finanţăm aceste academii. Ei trebuie să vină, ca orice altă federaţie, să îşi depună actele pentru finanţare conform metodologiei şi dacă totul este în regulă, noi finanţăm federaţia. Sunt copiii noştri şi este normal că statul să investească în copii. Cei de la FRF au un proiect special pentru copii şi juniori şi ideea noastră este să creştem nivelul de performanţă. Este ceva imperios necesar".

Cu siguranţă anul acesta bugetele federaţiilor vor creşte semnificativ , a mai spus Novak, care condsideră că va fi mult mai uşor fără portofoliul de tineret. "Ne putem concentra doar pe sport, avem multe obiective de îndeplinit. Performanţa este prioritară", a încheiat ministrul..

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.