Daniel Niculae spune că Astra trebuie să demonstreze că e campioană şi în ultimele două meciuri

Atacantul Daniel Niculae a declarat, duminică seară, că Astra Giurgiu trebuie să demonstreze că este campioană şi în ultimele două meciuri ale Ligii I, după ce şi-a asigurat titlul în urma remizei Stelei cu Pandurii.

"Ne-am uitat cu emoţie la Steaua-Pandurii, ştiam că putem fi campioni, însă indiferent de rezultat noi jucăm mâine ca să câştigăm pentru că trebuie să demonstrăm pe teren că suntem campioana României şi trebuie să arătăm a campioană în ultimele două meciuri. Bucuria e de nedescris. Sunt sentimente unice în cariera unui fotbalist. Echivalează cu îmbrăcarea tricoului echipei naţionale. Ultimii ani din cariera mea au fost cu jumătăţi de măsură, voi vedea dacă voi mai continua, important este să prind pregătirea de vară. Acum trebuie să ne bucurăm de acest titlu", a declarat Niculae, la Digisport.

Formaţia Astra Giurgiu a câştigat titlul de campioană a României pentru prima oară în istoria sa, după ce Steaua a remizat, scor 1-1, cu Pandurii Târgu Jiu, în etapa a noua, penultima, a play-off-ului Ligii I.

Astra Giurgiu are un avans de cinci puncte în clasament înaintea ultimei etape, în contextul în care va juca, luni, pe teren propriu, cu Dinamo, în penultima rundă.

Duminică, Steaua a remizat, scor 1-1, pe Arena Naţională, cu Pandurii, prin golurile marcate de Enache '67, respectiv Hora '61.

Astra a obţinut primul titlu de campioană din istorie, formaţia pregătită în prezent de Marius Şumudică reuşind să mai câştige şi Cupa României în sezonul 2013/2014.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră