Tehnicianul formaţiei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că meciul cu FC Universitatea Craiova 1948 va fi unul interesant, ambele echipe având nevoie de puncte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Mă îngrijorează că după fiecare pauză am pierdut, dar sper să reuşim acum să nu mai pierdem. Trică, care a fost la CFR Cluj va încerca să demonstreze ceva, plus că la Craiova a reuşit promovarea şi a fost dat afară pe nedrept. Cred că i s-a făcut dreptate. Ne va aştepta un meci foarte greu, poate Trică a reuşit să aducă mult în atac. Cred că acum este altă Craiova faţă de cea din tur, când am câştigat cu 3-2. Ei au nevoie de puncte, noi avem nevoie de puncte, va fi un meci interesant. Nu cred că în momentul de faţă e o problemă la CFR, sunte convinşi că lucrurile se vor aranja sută la sută. Vă linişte la jucători şi la nivel de club", a declarat Petrescu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă ar putea lucra cu patronul FCSB, Gigi Becali, Petrescu a răspuns: "Sunt bine unde sunt, nu aş vrea să dezvolt subiectul, dacă eram antrenor liber poate aveam o părere. CFR e sub presiune mereu, mai ales că am câştigat patru campionate la rând".

Meciul FC Universitatea Craiova 1948 - CFR Cluj se va disputa, sâmbătă, de la ora 20.30, în etapa a XVI-a a Ligii I.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.