Echipa franceză PSG a învins sâmbătă, la Atlanta, scor 2-0, gruparea germană Bayern Munchen, în sferturile Cupei Mondiale a Cluburilor, calificându-se astfel în semifinale. Parizienii au avut doi jucători eliminaţi.
Parizienii au avut prima mare ocazie a meciului de la Atlanta, în minutul 4, când Doue a şutat pe lângă poartă. În minutul 18 Kvara a trimis pe lângă poartă, din careu, iar în minutul 27 bavarezii au ratat o ocazie uriaşă, Donnarumma respingând şutul la vinclu al lui Olise. După cinci minute a fost rândul lui Neuer să intervină foarte bine la marea ocazie a lui Kvara. Repriza întâi s-a încheiat cu o accidentarea teribilă. În minutul 45+3 Musiala, aflat în careul parizian, în duel cu Pacho, a alunecat, iar portarul Donnarumma, din inerţie, i-a prins piciorul stâng. Musiala a suferit o ruptură la gleznă, părăsind terenul pe targă, iar portarul italian a fost vizibil afectat de incident, el izbucnind în lacrimi, pe teren.
În partea secundă Neuer a greşit la o fază din minutul 73, însă Dembele a trimis pe lângă poarta goală. Scorula fost deschis de Doue, în minutul 78, care a şutat cu stângul, din afara careului, la colţul scurt, şi l-a învins pe Neuer.
După numai trei minute parizienii au rămas în zece, Pacho fiind eliminat cu roşu direct după o intervenţie dură la Goretzka. Minutul 90+1 a mai adus un cartonaş roşu pentru un jucător al parizienilor, Luca Hernandez fiind eliminat.
Totuşi în minutul 90+6, după o fază în care mingea a lovit bara, PSG a majorat avantajul, prin Dembele. La ultima fază a meciului, Bayern a primit un penalti, pe care, după verificarea VAR, arbitrul l-a anulat, iar PSG s-a impus cu 2-0 în faţa lui Bayern Munchen, calificându-se în semifinalele Cupei Mondiale a Cluburilor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.