Elise Mertens, locul 33 WTA şi cap de serie numărul 31, va evolua, duminică, împotriva Gabrielei Ruse, locul 52 WTA, în primul tur al turneului de la Roland garros. Jucătoarea belgiană a explicat pentru presa din ţara ei cum pregăteşte jocurile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu o cunosc cu adevărat (n.r. - pe Ruse). Oricum mă concentrez pe mine, dar în seara dinaintea meciului meu mă duc mereu să caut informaţii despre adversara mea. Îmi notez totul într-un carneţel şi înainte de meci vorbesc cu antrenorul meu (n.r. - Simon Goffin). Fetele din Top 10 au puţine secrete, dar există întotdeauna lucruri interesante de învăţat despre jucătoarele mai tinere şi despre cele clasate între 30 şi 50 în lume", a declarat Mertens.

Aceasta va fi a şasea participare a jucătoarei belgiene la Roland Garros, unde a ajuns întotdeauna cel puţin în turul al treilea. Totuşi, anul acesta, numărul 1 belgian nu se află în cea mai bună formă, deoarece a putut juca doar un turneu pe zgură, săptămâna aceasta, la Strasbourg, din cauzaunei accidentări la coapsa dreaptă, suferită la Istanbul, la 20 aprilie.

"Am jucat doar trei meciuri pe zgură, e adevărat, dar între timp am acumulat ceva experienţă. Bineînţeles că mi-ar fi plăcut să am mai multe meciuri în picioare, dar asta e situaţia. În Australia, am avut aceeaşi situaţie şi nu m-a împiedicat să ajung în optimi. Pot să joc din nou fără dureri şi mă simt bine. Aşa că trebuie să am încredere în mine", a continuat ea. 

Meciul Elise Mertens - Gabriela Ruse va avea loc duminică, fiind ultimul de pe terenul 6 după un meci de simplu feminin şi două de simplu masculin (primul începe la ora 12.00).
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.