Căpitanul naţionalei de handbal feminin a României, Cristina Neagu, a fost aleasă în echipa ideală a Campionatului European din Suedia, fiind considerată cel bun inter stânga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Echipa ideală a CE din Suedia a fost aleasă prin voturile fanilor, în proporţie de 40 la sută, respectiv 60 la sută voturile experţilor EHF. Fanii au putut vota de sâmbătă şi până duminică, înaintea finalei mici a Campionatului European, dintre Franţa şi Danemarca.

EHF a nominalizat câte cinci jucătoare pentru fiecare din cele şapte posturi dintr-o echipă, plus tot cinci pentru titlul de cea mai bună apărătoare. Alte două handbalistele tricolore aflate pe aceste liste au fost pivotul Oana Manea şi interul Gabriela Szucs.

În urma centralizării voturilor, echipa ideală a Campionatului European din Suedia este formată din următoarele jucătoare: portar – Sandra Toft (Danemarca), extremă stânga – Camilla Herrem (Norvegia), inter stânga – Cristina Neagu, centru – Nycke Groot (Olanda), pivot - Yvette Broch (Olanda), inter dreapta – Nora Mork (Norvegia), extremă dreapta – Carmen Martin (Spania), cea mai bună apărătoare – Beatrice Edwige (Franţa).

De asemenea, experţii EHF au ales cea mai bună jucătoare a competiţiei, MVP, aceasta fiind desemnată Nycke Groot (Olanda).

La Campionatul European din Suedia, naţionala României a încheiat pe locul 5, iar Cristina Neagu a marcat 46 de goluri, iar la total a acumulat 193 de goluri în topul all-time al marcatoarelor la un Campionat European, fiind pe locul trei, după Agnes Farkas (Ungaria, 205 goluri) şi Grit Jurack (Germania, 194).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.