Internaţionalul portughez Cristiano Ronaldo va avea încă un hotel, la Marrakech, o nouă investiţie în parteneriatul cu grupul Pestana, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lucrările de construcţie au început deja şi hotelul va fi innaugurat peste aproximativ 18 luni, a anunţat Jose Roquette, directorul de dezvoltare al Pestana.

Roquette a precizat că grupul Pestana a investit 50 la sută şi Ronaldo 50 la sută din suma necesară.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Hotelul din Maroc va avea 164 de camere.

Până în prezent, au mai fost deschise hoteluri Pestana CR7 la Lisabona şi Funchal.

Până în 2020, se vor mai inaugura două astfel de hoteluri, la Madrid şi New York.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.