Fundaşul Cristi Manea a declarat, duminică seară, că este foarte fericit pentru victoria naţionalei cu Liechtenstein, subliniind că naţionala este foarte unită datorită selecţionerului Mirel Rădoi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Suntem foarte fericiţi, am legat două victorii consecutive. Mister ştie să ne unească foarte bine. Sunt foarte bucuros că am reuşit al doilea goll, nu mă opresc aici. Doamne ajută să marchez cu Macedonia. Înainte de meci am aflat rezultatul Islandei, dar important este să ne ajutăm şi noi. I-am mulţumit lui Ianis Hagi pentru pasă, mă bucur că am marcat şi eu şi Toşca, era important. A fost minunat cu fani, sper să-i facem fericiţi şi cu Macedonia. Va fi cel mai important meci de până acum", a declarat Manea la Pro TV.

Reprezentativa României a învins, duminică seară, cu scorul de 2-0 (2-0), selecţionata din Liechtenstein, într-un meci disputat cu public pe Arena Naţională, în etapa a cincea a grupei J a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2022. Ca urmare a acestui rezultat, tricolorii ocupă locul trei în grupă, cu nouă puncte, cu trei mai puţine decât liderul Germania şi unul mai puţin decât Armenia.

Jocul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria lui Ivan Patzaichin, Ion Caramitru şi Yalcin Cadîr (fostul biucătar al echipei naţionale).

Au marcat Alin Toşca ’11 şi Cristi Manea ’18.

Tot duminică, Islanda a remizat pe teren propriu cu Macedonia de Nord, scor 2-2 (goluri Bjarnason ’78, Gudjohnsen ’84 / Velkovski ’12, Alioski ’54), şi Germania a învins cu 6-0 Armenia (goluri Gnabry ‘6, ’15, Reus ’35, Werner ’45, Hofmann ’52, Adeyemi ‘90+1).

Clasamentul Grupei J: 1. Germania – 12 puncte, 2. Armenia – 10 puncte, 3. România – 9 puncte, 4. Macedonia de Nord – 8 puncte, 5. Islanda – 4 puncte, 6. Liechtenstein – niciun punct.

La 8 septembrie sunt programate partidele Armenia – Liechtenstein, Macedonia de Nord – România şi Islanda – Germania.



 



 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.