Meciul din Grupa I a Cupei Davis dintre Canada şi Israel se va disputa fără spectatori, în acest weekend, la Halifax, Nova Scotia, din cauza preocupărilor tot mai mari legate de securitate, a anunţat marţi Tennis Canada, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tennis Canada, care a luat această decizie după consultarea cu Federaţia Internaţională de Tenis, a declarat că informaţiile furnizate de autorităţile locale şi agenţiile naţionale de securitate indicau un risc semnificativ de perturbare a evenimentului.

Patru sute de academicieni, activişti, sportivi şi scriitori au îndemnat Tennis Canada într-o scrisoare deschisă să anuleze evenimentul pe fondul campaniei militare a Israelului în Gaza.

„La baza acestei decizii dificile stă responsabilitatea noastră de a proteja oamenii, asigurându-ne în acelaşi timp că meciul din Cupa Davis poate avea loc”, a declarat Gavin Ziv, directorul executiv al Tennis Canada, într-un comunicat de presă.

„Am fost nevoiţi să concluzionăm că disputarea meciurilor cu porţile închise era singura modalitate de a proteja atât persoanele implicate, cât şi evenimentul în sine.”

Ziv a recunoscut dezamăgirea legată de această decizie, dar şi-a exprimat optimismul cu privire la revenirea la Halifax cu echipa Canadei în următorii ani.

Fanii care au cumpărat bilete pentru meciul din 12-13 septembrie vor primi banii înapoi.

Cupa Davis este cea mai importantă competiţie internaţională pe echipe din tenisul masculin.

Confruntarea dintre Canada şi Israel va fi o serie de cinci meciuri, cu două meciuri de simplu programate pentru prima zi, urmate de dublu şi două meciuri de simplu inversate în a doua zi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.