Conference League: Alashkert – CFR Cluj 1-1 / Calificarea se decide săptămâna viitoare, la Cluj

Conference League: Alashkert – CFR Cluj 1-1 / Calificarea se decide săptămâna viitoare, la Cluj

Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate joi, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia armeană Alashkert, în prima manşă a turului secund preliminar din Conference League.

Armenii au intrat parcă mai bine în joc la Yerevan şi, după ce Vâlceanu a apărat cu emoţii şutul lui Sabobo, din minutul 5, gazdele au trimis mingea în poartă în minutul 11, prin Farayola, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. Tot Farayola a lovit bara transversală, în minutul 28, pentru ca Alashkert să deschidă scorul în minutul 35, prin Rafael Jesus, care a înscris cu capul, din centrarea lui Nalbandyan. Clujenii au reuşit egalarea imediat după pauză, în minutul 47, când Şfaiţ a marcat la colţul scurt. În repriza secundă elevii lui Antonio Folha au controlat ostilităţile, iar prima ocazie importantă a apărut abia în minutul 80, când şutul lui Nalbandyan a trecut puţin pe lângă poarta lui Vâlceanu. S-a terminat, în cele din urmă, Alashkert - CFR Cluj 1-1 şi calificarea se decide săptămâna viitoare, la Cluj.

ALASHKERT: Beglaryan - Terteryan (R. Hakobyan 90+3), Matyukhin, Cezar Henrique, H. Hakobyan (Sadoyan 70) - Nalbandyan, Piloyan, Sabobo (Massoumou 46) - Farayola, Rafael Jesus (Adebayo 70), Momo Toure (Ejike 77). ANTRENOR: Vahe Gevorgyan

CFR CLUJ: Vâlceanu - Braun (V. Kun 90+1), Pantalon, Aly Abeid (Huja 79), Camora (Simao Rocha 46) - Muhar, Djokovic, Fică - Cordea (Biliboc 46), Şfaiţ (A. Păun 69), Korenica. ANTRENOR: Antonio Folha.

Cartonaşe galbene: Sabobo 29, Nalbandyan 45+2, Terteryan 84 / Muhar 37, Pantalon 40, Biliboc 67

Arbitru: Eldorjan Hamiti (Albania)

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră