Prim-ministrul Dacian Cioloş a felicitat, pe Facebook, echipa pe handbal feminin CSM Bucureşti pentru victoria în finala Ligii Campionilor, apreciind că succesul echipei ar putea fi luat ca model de către cei ”care au încercat să pună pe alte coordonate complet greşite performanţa de la Opera Natională, unde românii si alţii au facut perfomanţă internaţională”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Minunată victorie a CSM Bucureşti! Felicit echipa, antrenorii şi conducerea clubului pentru o performanţa extraordinară.  Iată că împreună, atunci când ştim să muncim, când investim cum trebuie, când ştim să adunăm talentele din capitală, din ţară şi din întreaga lume putem fi campioni”, a scris Dacian Cioloş pe Facebook.

Premierul a apreciat că victoria reprezintă ”o lecţie de patriotism” pentru că victoria este un proiect românesc de succes, în pofida eterogenităţii naţionale a handbalistelor.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Poate că toţi cei care au încercat să pună pe alte coordonate complet greşite perfomanţa de la Opera Natională, unde românii si alţii au facut perfomanţă internaţională, ar trebui să se uite la această echipă minunată şi să înveţe să lucreze împreună. Pentru România şi pentru Bucureşti!”, a conchis Cioloş.

Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a cucerit, duminică, la Budapesta, Liga Campionilor, după ce a învins în finala Turneului Final Four formaţia ungară Gyor ETO, după prelungiri şi aruncări de la 7 metri, cu scorul de 29-26 (13-12, 22-22, 25-25), iar echipa din Capitală readuce trofeul în România după 52 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.