Campioana en-titre la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, a fost învinsă pentru prima dată în actualul sezon al Ligii Naţionale, vineri, în deplasare, de CSU Sibiu, scor 85-82 (46-50). U BT Cluj evoluează şi în faza Top 16 a Basketball Champions League, unde are doar două înfrângeri de-a lungul parcursului început în septembrie 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Principalii marcatori ai partidei, considerată derby-ul Transilvaniei de mulţi ani, au fost Tohătan 22 puncte, Blake 13, pentru CSU Sibiu, respectiv Richard 19 şi Stipanovic 15, pentru U BT Cluj.

La prezentare, jucătorii ambelor echipe au fost însoţiţi de copii care au purtat mesaje în culorile Ucrainei, #stopthewar. De asemenea, la primul meci pe teren propriu cu acces complet în sala sibiană, CSU a oferit acces gratuit pentru 50 de persoane refugiate din Ucraina. Toate aceste iniţiative umanitare se alătură campaniei de donaţii lansată de clubul CSU Sibiu, produse destinate tot ţării vecine.

În urma rezultatului de vineri, campioana continuă să fie lider, 39 de puncte, iar CSU Sibiu are 31 (locul 8 temporar).

Tot vineri s-a mai jucat, tot în cadrul etapei a 23-a a Ligii Naţionale, meciul dintre CSM Focşani - SCMU Craiova, scor 71-82.

Celelalte dispute ale rundei sunt programate între 12-14 martie astfel: FC Argeş Piteşi - CSM Oradea, Athletic Constanţa - SCM Timişoara, CSM Miercurea Ciuc - CSO Voluntari, Rapid Bucureşti - Dinamo Bucureşti, CSM Galaţi - CSM Târgu Jiu şi CSM Ploieşti - Steaua Bucureşti.

Înaintea acestor meciuri, pe podium se mai află echipele FC Argeş Piteşti (38 puncte, 21 partide) şi CSO Voluntari (36, 19 partide).

În 15 martie vor avea loc restanţele dintre CSM Focşani - SCM Timişoara şi U BT Cluj - CSO Voluntari (etapa 19), respectiv dintre CSU Sibiu - Dinamo Bucureşti (21).

Etapa a 24-a programează meciuri în 18-19 martie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.