Alina Dumitru, campioană olimpică la judo în 2008, este ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2025. Astfel, medalia ediţiei a 8-a a competiţiei va fi semnată de o sportivă care a câştigat opt titluri europene de aur, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prezenţa la maraton a Alinei Dumitru vine să continue tradiţia prin care UVT Liberty Marathon a onorat în fiecare an excelenţa sportivă românească. În anii trecuţi, ambasadori au fost Constantina Diţă, Simona Amânar, Camelia Potec, Andreea Răducan, Mihai Covaliu, Ana Maria Brânză şi Gabriela Szabo.

Potrivit COSR, Mihai Covaliu, preşedintele forului, a salutat această alegere şi a ţinut să remarce rolul UVT Liberty Marathon în promovarea Valorilor Olimpice: „Suntem bucuroşi să continuăm parteneriatul cu Universitatea de Vest din Timişoara, un adevărat reper pentru promovarea unei educaţii moderne în România. Alegerea Alinei Dumitru, singura campioană olimpică a judo-ului românesc, ca ambasadoare a UVT Liberty Marathon 2025, este una care onorează acest eveniment devenit de tradiţie în România. Alina Dumitru este un simbol al excelenţei şi perseverenţei, o campioană care inspiră prin tot ceea ce face. Maratonul UVT Liberty promovează Valorile Olimpice: Excelenţă, Prietenie şi Respect şi le readuce la viaţă în fiecare ediţie.”

Evenimente

26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României

Alina Dumitru a promis că va fi aproape de participanţi şi nu a exclus varianta de a alerga în cursă împreună cu toată familia sa.

„Pentru mine, sportul rămâne cel mai frumos mod de a educa, de a inspira şi de a aduce oamenii împreună. Am acceptat cu bucurie rolul de Ambasadoare a UVT Liberty Marathon pentru că ştiu cât de important e să fim acolo, în mijlocul comunităţii, şi să vorbim despre ce înseamnă mişcarea cu adevărat.”, a declarat Alina Dumitru. Ea a subliniat că, după retragerea din competiţii, şi-a dorit să rămână aproape de oameni, de sport şi de o idee indispensabilă: mişcarea nu e opţională, ci esenţială.

UVT Liberty Marathon, evenimentul fanion de alergare pe şosea din vestul României, va avea loc în weekendul 27–28 septembrie 2025, la Timişoara.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.